Page 11 - In memoriam Costin Marculescu

În popor se spune :...“despre morți numai de
bine”... Desigur, atunci când unul dintre noi pleacă
din lumea aceasta vremelnică, instinctiv căutăm
să scoatem în relief punctele albe, luminile și
plusurile vieții celui despărțit de noi... După
cuvântul Mântuitorului știm că cine spune că nu
are păcat, “mincinos este”, întrucât, atât timp cât
viețuim pe pământ suntem supuși greșelilor
(păcatelor), manifestate în cele trei straturi ale
existenței: gând, cuvânt și faptă...Așadar, nici
Costin Mărculescu, pe care îl pomelnim acum, ca
unul ce a plecat într-o călătorie fără întoarcere, nu
a fost scutit de acest adevăr ontologic...
L-am cunoscut pe Costin în urmă cu aproape
douăzeci de ani. Dintru început mărturisesc că
am văzut în el, mai întâi, actorul, vedeta,
acoperită de laurii efemeri ai orgoliului și
deșărtaciunii acestei vieți...
Dar, la un moment dat, privind mai atent, am

descoperit în sufletul lui o comoară! Avea lumină... Credință! Și nu o credință
conjuncturală, ce ar putea ține de vreun fel de superstiție minoră, în căutarea unui
Dumnezeu, pe care nu-l înțelege și nu îl cunoaște, sau într-un mod limitativ, vinind la
biserică pentru a se pune bine și cu El...Sau a unui Dumnezeu, pe care îl caută doar
atunci când are un necaz sau vreo încercare...Nu! Costin îl vedea pe Dumnezeu ca
pe un părinte, ca pe un frate mai mare...
Îl căuta pe Hristos în biserică, discret și tăcut, pentru a-i mulțumi Acestuia, cu
recunoștința neștirbită de vreo îndoială... Îi mulțumea astfel, și pentru cele bune, dar
și pentru cele mai puțin bune... Înțelegând că tot ce i se întâmplă sunt rânduite spre
luminarea întru Dumnezeu a sufletului său bun, dar atât de încercat...
În acest context, am văzut în Costin Mărculescu, un om adevărat... Și nu spun
cuvinte mari... Dacă ști să privești omul din interior spre exterior, și nu invers, poți
avea și surprize plăcute. Costin a rămas viu, și nu mort, în memoria multora, ca un
prieten de nădejde, discret și tăcut în privința propriilor sale dureri și zbateri
interioare...Fără să facă zgomot, atunci când durerea îi copleșea sufletul și fără să-și
arate lacrimile, când viața îi închidea multe porți, ce altădată erau larg deschise, a
rămas tăcut și cu un zâmbet viu pe buze, în fața încercărilor, având coloana
vertebrală dreaptă....
Un actor cu talent înnăscut, ce mai avea , desigur, încă multe de spus acestei lumi
supusă trecerii, și în filme, dar și în viața de zi cu zi...
A plecat la Cer, prematur, dar cu o zestre sufletească frumoasă. De aceea Îl rugăm pe
Preamilostivul Dumnezeu, să așeze și sufletul lui Costin în loc luminat, de unde a
fugit toată durerea, întristarea și tot suspinul!
Veșnică să-ți fie pomenirea, prietene, Costin Mărculescu!

Preot Emil-Nedelea Cărămizaru