Page 10 - In memoriam Costin Marculescu

orașului, îndesînd fiecare cît puteam în pungi din acelea de 1 leu! Cu umoru-i
proverbial, Costin și-a amintit cum l-a alergat la o filmare fostul lui profesor Dem
Rădulescu (detaliile fiind intime, nu pot fi dezvăluite), dar mai ales episodul de la
Oltenița. Acolo, Bușilă aranjase spectacolul într-un club din oraș. Nu era un secret
pentru nimeni că făcea afișe adesea fanteziste, pe care trecea ce vrei și ce nu vrei.
Auzise el că s-a lansat cu succes o trupă nouă, dar nu știa că e vorba de una
muzicală, mai ales datorită titulaturii, așa încît a scris mare pe afiș: ”Umor cu grupul
Gaz pe foc”! Întîmplarea a făcut ca patronul clubului să fie amic cu membrii formației,
i-a sunat, iar aceștia au parcurs rapid cei 55 km. pînă la Oltenița. Ca de obicei, Bușilă
stătea la intrare și rupea bilete, nu avea încredere în nimeni. Apar deodată cîțiva
tineri, pe care-i ia imediat la întrebări: ”Voi cine sînteți, unde sînt biletele?”. ”Păi noi
sîntem Gaz pe foc”. Cu prezență de spirit, Bușilă, care după cum se vede nici nu știa
cum arată, îi salută entuziast: ”A, bine ați venit, băieți, vă așteptam!”. În spate, eu cu
Costin și cu ceilalți artiști ne tăvăleam de rîs. Pînă la urmă a cîntat și ”grupul
umoristic” și totul s-a încheiat cu bine...Multă vreme, Costin a dominat autoritar
peisajul genului prin Compania ce-i purta numele, al cărei sediu era nu departe de
mine, pe la Calea Moșilor. Avea mii de cursanți în întreaga țară, care urmau, pe lîngă
cele specifice de manechin-fotomodel, cursuri de actorie, muzică ușoară, prezență
scenică, relații cu mass-media, comportament, bune maniere. Am fost profesor la
această companie renumită, predînd adesea în Capitală, dar mergînd, cînd timpul
îmi permitea, și în orașe din țară. Dintre acestea îmi aduc aminte de cursurile pe
care le-am predat la Arad (unde am fost împreună cu actorul Alexandru Lulescu),
Tîrgu-Mureș (unde între elevi am avut surpriza s-o descopăr pe frumoasa fiică a
prietenilor mei Nelu și Jenica Fărcaș), Rîmnicu-Vîlcea, Iași. La acestea două din
urmă am călătorit cu autobuzul, la Iași fiind cît pe-aci s-o pățesc. Îl rugasem pe
prietenul meu Viorel Roman să-mi cumpere bilet de întoarcere la tren, pentru că a
doua zi dimineață plecam în SUA, dar cursul era programat la o asemenea oră încît
nu prindeam trenul. De aceea am apelat la unica soluție, un microbuz de noapte,
condus de un tînăr teribilist (jur că nu mai fac greșeala asta, atunci însă chiar era
unica soluție!), dar una peste alta am ajuns la timp la aeroport, chestie care l-a
amuzat pe Costin. Am fost la multe din somptuoasele spectacole de sfîrșit de an ale
Companiei ”Costin Mărculescu”, de cîteva ori am și prezentat, în fața unor săli
arhipline. Erau adevărate gale complexe, cu parada absolvenților mici și mari,
recitaluri actoricești și muzicale, în acest sens Everestul fiind atins prin invitarea
marelui Toto Cutugno. Cei care au colaborat cu el i-au apreciat corectitudinea,
dovadă că una din ultimele apariții publice ale lui Dan Spătaru, deja marcat de boala
ce avea să-l răpună, a fost, într-una din încăperile Sălii Palatului, la un show al lui
Costin. Talentat și plurivalent, în ultimii ani Costin cînta muzică populară și de
petrecere (Ion Dolănescu îl invita mereu la aniversările sale), era implicat în diverse
proiecte teatrale și îmi vorbea de o carte autobiografică ”de răsunet”. N-a apucat din
păcate să-și ducă la bun sfîrșit ambițioasele planuri, iar noi, acum, nu mai putem
face decît să ne gîndim la el cu duioșie, afecțiune, căldură și imense regrete...

Octavian URSULESCU